De asemenea, Procuratura ţine să precizeze că anchetele menţionate sunt de o complexitate enormă, cu implicarea de multiple jurisdicții, infracţiunile investigate fiind fără precedent în practica organelor naționale. „De aceea, cauzele vizate au fost prioritare, iar pentru investigarea acestora s-au depus eforturi susținute, scopul primordial fiind finalizarea urmăririi penale, într-un termen rezonabil, cu deferirea făptuitorilor justiției. În acest context, Procuratura asigură atât societatea, cât și autoritățile, despre faptul că urmărirea penală, care reprezintă un proces de colectare de probe, este avansată și va fi depusă toată diligenţa şi expertiza organelor de drept pentru finalizarea ei”, se arată într-un comunicat al instituției. 

Amintim că, în procesul de investigare a fraudei bancare sunt implicate mai multe autorităţi ale statului, inclusiv Agenţia de recuperare a bunurilor infracţionale (ARBI) şi Serviciul prevenirea şi combaterea spălării banilor (SPCSB).

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE