”În campania electorală mi-am asumat angajamentul față de chișinăuieni pentru schimbarea spre bine. Cu regret,  Ghimpu și compania a făcut tot posibilul să compromită activitatea CMC. În condițiile când atribuțiile și funcțiile membrilor CMC au fost reduse esnțial, consider că mandatul de deputat al Parlamentului îmi va oferi mai multe posibilități de a apăra drepturile cetățenilor”, a declarat Dodon.
 
Potrivit lui, colega sa, Zinaida  Greceanîi, de asemenea, optează pentru mandatul de deputat în Parlament.
 
În alt context, Igor Dodon a menționat că va face tot posibilul să organizeze un referendum în Chișinău pentru a pune capăt actualei conduceri a municipiului Chișinău.
 
De asemenea, Dodon a anunțat crearea unei fundații ”Soluția”, cu care va lansa mai multor proiecte ce vin în sprijinul locuitorilor municipiului. Printre acestea se numără reparațiile gratuite în cartierele din capitală, acordarea ajutoarelor persoanelor social vulnerabile, cât și suport pentru cei care promoveaza Moldova atât în interior cât și peste hotarele țării.
 
Mai mult, Dodon a anunțat crearea unei fabrici de idei - Institut de modernizare al Moldovei, în cadrul căreia vor identifica soluții pentru sectoarele importante ale țării, dar și a culturii politice.
 
Referinduse la statutul de membru al PCRM, Dodon a menționat că nu renunță la acesta, dar nu renunță nici la ideile de modernizare ale partidului.
 
”Eu am venit în partid într-o perioadă când de aici fugeau mulți, partidul era în scădere. Am venit cu idei noi, moderne și nu mă dezic de ele. Anunț oficial că, deși unii obișnuiți cu lupte de baricade sunt împortiva ideilor de modernizare, eu nu renunț la acestea, sunt ferm convins că sunt mulți simpatizanți ai partidului care vor susține aceste idei”, a precizat Dodon.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE