Conducerea Găgăuziei a adresat o scrisoare președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin prin care a cerut simplificarea procedurii de obținere a cetățeniei ruse pentru moldoveni, anunță Politik.md cu referire la un comunicat de presă pe gagauzia.md.
Scrisoarea a fost expediată în urma vizitei delegației Găgăuziei la Moscova din 25-27 martie, unde s-a discutat despre necesitatea muncitorilor moldoveni de a se adapta la noile condiții ale legislației Federației Ruse.
Bașcanul UTA Găgăuz Yeri, Mihail Formuzal și președintele Adunării Naționale a Găgăuziei, Dmitri Konstantinov, au cerut lui Vladimir Putin să găsească o soluție juridică pentru a simplifica procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii R.Moldova.
De asemenea, oficialii din Găgăuzia i-au scris lui Vladimir Putin că sânt siguri că cetățenii moldoveni merită să devină membrii societății ruse, deoarece ei vor putea contribui la dezvoltarea infrastructurei și economiei Federației Ruse.