„Ciornîi Aist”, „Кvint Surpriznîi”, „Kvint Divin”, „Bălți Divin”, „Vismos Divin”, depistate în casa unui bărbat în vârstă de 34 de ani, din orașul Comrat. Băuturile alcoolice contrafăcute au fost ridicate de către oamneii legii.
Forțele de ordine au efectuat o percheziție în casa suspectului și în încăperile adiacente ale acesteia. Astfel, polițiștii din cadrul DIF au ridicat peste 500 sticle din plastic, cu soluție de culoare cafenie, cu un miros specific de alcool și peste 700 sticle de divin ambalat, cu timbre de acciz false. Marfa ridicată a fost evaluată la circa 85 mii lei.
Audiat de poliție, proprietarul casei nu a dat nicio explicație, însă, ofiţerii DIF presupun că acesta ar fi pus pe roate o afacere ilicită: linie clandestină de îmbuteliere a cognac-ului.
În prezent, oamenii legii au remis alcoolul pentru a fi expertizat, pentru a stabili calitatea acestuia. Totodată, oamenii legii acumulează toate probele necesare în vederea stabilirii unei pedepse.