Directorul S.A. „Termocom”, Mihail Cernei riscă să rămână fără funcția actuală, dacă CMC va aproba propunerea în acest sens, a edilului capitalei, Dorin Chirtoacă, anunță Politik.md. Despre această decizie a anunțat chiar Chirtoacă în cadrul ședinței operative a primăriei desfășurată astăzi, 8 aprilie.
Primarul susține, că la Primărie a parvenit o sesizare de la CNA, în care se menționează că întreprinderea sus-menționată a închiriat 2 automobile de la fiica și ginerele lui Mihail Cernei. „Este vorba despre Bruma Sorin, ginerele domnului Cernei, și Covali Iulia, fiica lui, care erau adevărații proprietari. Aceste automobile au fost înstrăinate mai târziu, în 2011 și 2012. Până atunci aparțineau rudelor dumneavoastră. Este un conflict de interese”, a declarat Chirtoacă.
În acest sens, primarul a spus că la consiliul de administrare va pune în discuții eliberarea din funcție a lui Mihai Cernei.
Încercând să-și apere poziția, directorul SA „Termocom” a specificat că nu avea habar ale cui sunt mașinile și a negat faptul că ginerele său lucrează la Termocom, subliniind că acesta a plecat demult din funcție. „Nu știu ce a fost în 2010. Am încheiat contracte cu persoanele respective. Eu ce treabă am ce mașini au fiica și ginerele? Eu nu mă ocup cu de astea și nu am neamuri la serviciu”, a răspuns Mihai Cernei.
Drept replică, Dorin Chirtoacă a ținut să critice orice caz de muncă a rudelor pe linia șef-subaltern, menționând că astfel de cazuri nu trebuie să existe. Anterior, însă, chiar la începutul ședinței operative, primarul l-a felicitat pe Mihail Cernei pentru realizările sale din cadrul sezonului de încălzire, care tocmai s-a încheiat.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE