Insulina va fi inclusă în lista medicamentelor compensate integral din fondul asigurărilor obligatorii în medicină. O dispoziție în acest sens, a fost semnată astăzi, 8 aprilie, de premierul în exerciţiu, Vlad Filat.

Astfel, fiecare bolnav cronic de diabet zaharat va avea posibilitatea de a beneficia și recepționa gratuit insulină din cea mai apropiată farmacie, fără a suporta cheltuieli adiţionale pentru a se deplasa la instituţiile medicale, în care se repartizau medicamentele respective anterior.
Scopul deciziei este asigurarea respectării principiului de bază de tratament al bolnavilor cronici de diabet zaharat, și anume: asigurarea disponibilităţii şi accesibilității la insulină din orice colţ al ţării, în vederea satisfacerii cerințelor diabeticilor indiferent de locul aflării acestora.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE