În cadrul discursului său de la Palatul Național „Nicolae Sulac”, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a apreciat tendințele pozitive ale R Moldova pe calea integrării europene. Președintele Comisiei a menționat că Moldova a ales o cale curajoasă, cea de asociere politică și integrare economică cu Uniunea Europeană și că această cale este strâns legată de o altă alegere fundamentală făcută în urmă cu 21 de ani, de a fi o națiune pe deplin independentă, democratică și liberă.
„Cunoaștem din experiența Uniunii Europene că aceste deziderate comune nu pot fi realizate într-o perioadă scurtă de timp. Tranziția necesită timp și implică reforme profunde. Astfel de reforme nu sunt niciodată ușoare în nici o țară, iar acest lucru este valabil mai ales în perioade dificile din punct de vedere economic. În același timp însă, ele sunt necesare pentru ca Moldova să-și îndeplinească promisiunile sale de independență și pentru a asigura cetățenilor săi perspectiva unui viitor mai bun”, a declarat Jose Manuel Barroso.
De asemenea, înaltul oficial a ținut să menționeze despre importanța de interacționare cu publicul într-o perioadă de reformă și schimbare profundă și explicarea semnificației tuturor acestor pași. „O politică ce nu este suficient de bine explicată nu are nici o șansă de a fi acceptată de cei pe care îi vizează: oamenii. Iată de ce am ales să vă vorbesc: ca să împărtășesc cu voi motivul pentru care consider că țara voastră a făcut alegerea corectă și de ce aceasta este o cale ce merită să fie parcursă”, a specificat Barroso.
În acest context, demnitarul European a anunțat despre lansarea de săptămâna trecută a celei de-a doua faze a planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize. Potrivit lui, aceasta ne va aduce cu un pas mai aproape de scopul nostru comun de a avea un regim fără vize, atunci când condițiile necesare vor fi îndeplinite. Sunt sigur că acest obiectiv poate fi realizat într-un viitor nu prea îndepărtat.
„În recunoașterea progresului realizat de Moldova, UE a sporit în mod bugetul său de asistență bilaterală cu 30%, care a ajuns până la €122 milioane. Niciodată până acum, în istoria relațiilor noastre, nu am depășit pragul simbolic de €100 milioane pe an. Cumulând aceste granturi cu celelalte fonduri de asistență ale UE, ajungem la un nivel de €41 pe cap de locuitor, cel mai înalt nivel de sprijin din partea UE din vecinătatea europeană! În ultimii 6 ani, sprijinul financiar al UE s-a majorat de cinci ori, de la € 25 milioane în 2006 la € 122 milioane în 2012!”, a precizat Barroso, menționând că o parte a acestor bani va fi utilizată pentru producătorii agricoli ce au avut de suferit de pe urma secetei din acest an, iar o alta pentru dezvoltarea sistemului de sănătate publică. Oficialul a mai spus că din anul viitor vor oferi asistență sectorului educațional și anume: educației vocaționale și formării profesionale.
Referindu-se la semnificația Asocierii, înaltul oaspete a explicat că aceasta înseamnă împărtășirea acelorași valori, ceea ce ne va aduce mult mai aproape unul de altul. „Cunoașteți foarte bine că valorile pe baza cărora s-a format UE - libertatea, democrația, respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale și supremația legii - se află exact în centrul procesului de asociere politică și integrare economică pe care îl oferă Parteneriatul Estic și pe care îl urmărim în relațiile noastre cu Moldova”, a mai spus Barroso.
El a menționat și faptul că scopul comun este de a încorpora valorile europene și drepturile omului în esența instituțiilor moldovenești, pentru a impulsiona relațiile economice. Aceasta va ajuta economia Republicii Moldova să devină mult mai robustă și sustenabilă și să o includă treptat în vasta piața unică europeană - cea mai mare piață din lume.
„Când va fi implementat, Acordul de Asociere va îndemna Moldova la o a agendă de reforme și mai amplă, și va crea o mai bună perspectivă pentru ca cetățenii Republicii Moldova să fie asigurați că vor avea un viitor bazat pe valorile și standardele europene. În cele din urmă, nu putem ignora problemele ce țin de stabilitatea regională și soluționarea conflictelor. Progresul realizat în vederea soluționării diferendului transnistrean reprezintă una din prioritățile politicii externe a UE pentru vecinătatea noastră. Divizările secolului 20 nu servesc provocărilor secolului 21. Vrem să creăm o realitate nouă, în care toți cetățenii Moldovei, fără excepție, să se poată bucura de toate aceste beneficii ale unui sistem politic și economic modern și eficient, care să respecte drepturile lor fundamentale”, a mai declarat președintele Comisiei Europene.
La sfârșitul discrusului, demnitarul și-a exprimat speranța că nu are vreo îndoială că Moldova și Europa împărtășesc o cultură, o limbă și o istorie comună. „Aparțineți marii familii europene de națiuni. Vreau să vă asigur de faptul că Uniunea Europeană va continua să fie alături de voi, de poporul Moldovei, în procesul de realizare a planurilor Dvs. ambițioase de reformă. Dacă veți menține viteza și veți intensifica profunzimea reformelor sunt convins că alegerea voastră europeană va aduce rezultate. Vă doresc mari succese în tot ce vă propuneți să faceți! "Multă baftă, Moldova!", a urat Jose Manuel Barroso.