Mai mulţi deputaţi comunişti sunt pentru alegerea lui Marian Lupu în calitate de preşedinte al ţării. Cel puţin aşa a declarat preşedintele de onoare al Partdiului Democrat (PD), Dumitru Diacov, luni, 19 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă. Diacov a precizat că a purtat discuţii cu mai mulţi deputaţi din fracţiunea comunistă pe marginea acestui subiect şi că aceştia au confirmat susţinerea lui Marian Lupu.
“Eu am vorbit deja cu 20 de deputaţi comunişti şi cel puţin 16 mi-au spus că ar vrea să-l voteze pe Marian Lupu”, a mai spus Diacov, menţionând că în acest sens s-a întâlnit şi cu Vladimir Voronin de patru ori pentru a-l convinge să susţină candidatura lui Marian Lupu.
Amintim că zilele trecute, deputatul comunist Vladimir Ţurcanu i-a sugerat într-o scrisoare lui Vladimir Voronin că PCRM ar trebui să participe la alegerea preşedintelui ţării.
Totodată, Diacov a confirmat faptul că Vladimir Voronin ar accepta acest fapt numai dacă PD ar părăsi Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) şi ar susţine formaţiunea comunistă. Diacov susţine că a refuzat propunerea lui Voronin şi a dat asigurări că “PD va susţine Guvernul Filat, iar comuniştilor le va prinde bine patru ani de opoziţie”.
Precizăm că Marian Lupu este singura candidatură a AIE la funcţia de şef al statului. Deoarece PCRM nu a înaintat o candidatură a sa, potrivit Curţii Constituţionale, alegerile prezidenţiale nu pot avea loc cu un singur candidat. Din acest motiv, alegerile din 23 octombrie ar putea fi amânate.
Întrebat de ce Alianţa nu a înaintat şi a doua candidatură, Dumitru Diacov a precizat că “nu are rost să ieşim cu un candidat formal, de decor, care ar fi acumulat zero voturi”. Amintim că Alianţa mai are nevoie de 8 voturi pentru a putea alege preşedintele ţării.