CNA şi Procuratura Anticorupţie efectuează în aceste clipe percheziţii la birourile consiliului de administraţie al întreprinderii IPTEH. Acum jumătate de oră, 10 angajaţi ai CNA au descins în instituţie. Din informaţiile preliminare, verificările au loc în cadrul dosarului celor două bănci, transmite PublikaTV.
Potrivit sursei, şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, a menţionat că percheziţiile au loc în baza unor informaţii privind acordarea creditelor neperformante de la Banca de Economii şi abuz de serviciu la Banca Socială.
„Acum sunt efectuate în jur de 36 de percheziţii. Acestea au loc şi la persoanele care sunt bănuite că au primit credite. Se caută documente ce ar demonstra folosirea frauduloasă a creditelor", a menţionat şeful Direcţiei urmărire penală din cadrul CNA, Bogdan Zumbreanu.
În acelaşi timp, percheziţii au loc şi la domiciliul omului de afaceri Ilan Shor. Acest lucru a fost confirmat pentru portalul Politik.md de către purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional Anticorupţie, Angela Ciubotaru-Starinschi.
Deocamdată se cunoaşte doar că la casa lui Ilan Shor se află o echipă a CNA şi avocatul omului de afaceri.