Deputatul PAS, Olesea Stamate spune că după ce șeful statului a semnat decretul de eliberare din funcție a procurorului general Alexandr Stoianoglo, Consiliul Superior al Procurorilor urmează să organizeze un nou concurs. Stamate a dat de înțeles că va ține de competența noului CSP să selecteze candidatura noului procuror general, dar totul va depinde cum vor derula evenimentele legat de constituirea noului CSP implicit procedura de pre-vetting a procurorilor, continuarea Adunării Generale a Procurorilor și alte aspecte

„Deci, conform legii, CSP este responsabil de organizarea concursului, deci, ceea ce înseamnă că CSP urmează să anunțe. Deja este decizia dumnealor când vor anunța concursul pentru depunerea dosarelor. Evident că noi ne-am dori ca propriu-zis concursul, etapa de selecție, să fie desfășurată de către noul CSP. Adică CSP-ul în componența căruia vor fi procurori care au trecut de etapa de Pre-Vetting. Trei dintre ei, cei care urmează să participe la Adunarea Generală pentru a fi selectați în calitate de membri CSP, sunt acum în proces de evaluare și eu sper foarte mult ca, până la sfârșitul lunii octombrie, Comisia Pre-Vetting să dea deciziile de evaluare, astfel încât, probabil, până la mijlocul lui noiembrie, să poată fi desfășurată Adunarea Generală a Procurorilor. Este regretabil faptul că nu a fost desfășurată Adunarea Generală a Procurorilor anterioară, deși legea scrie foarte clar că contestarea sau apelul împotriva Comisiei Pre-Vetting nu afectează și nu suspendă procesul, dar procurorii au decis totuși să amâne Adunarea Generală. Sper foarte mult că ea va fi desfășurată în luna noiembrie și atunci, deja propriu-zis așa aș vedea eu ca procedura de selecție a noului procuror general să se desfășoare de către noua componență a CSP” a declarat Olesea Stamate la Moldova1

Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianolgo a fost eliberat oficial din funcție. Decretul a fost semnat la 26 septembrie de către președintel Maia Sandu. Vasile Gafton, avocatul lui Stoianoglo a declarat că va contesta în instanță decretul prezidențial

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE