După ce a părăsit rândurile Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), fostul vicepreședinte de partid Ion Bulgac se regăsește în echipa Primăriei Chișinău. Acesta preia funcția de consilier în Cabinetul primarului Ion Ceban, liderul MAN

Ion Bulgac confirmat într-o postare pe rețelele de socializare că aderă la Mișcarea Alternativa Națională și la Blocului Alternativa.

Într-o perioadă plină de provocări și crize suprapuse, nu mai există loc pentru romantică, iluzii, retorică sterilă sau promisiuni fără acoperire. Este nevoie de o abordare rațională, profesionistă și, mai ales, de acțiune.

Îmi păstrez cu demnitate spațiul de valori în care cred, iar prin această alegere vreau să contribui la consolidarea MAN și a Blocului Alternativa ca o opțiune politică reală și credibilă inclusiv pentru alegătorii de dreapta.

La 7 aprilie, fostul candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău și vicepreședinte al Coaliției pentru Unitate și Bunăstare (CUB), Ion Bulgac, și-a anunțat demisia din toate funcțiile de conducere din cadrul formațiunii. Totodată, Bulgac a anunțat, printr-o postare pe rețelele sociale, că părăsește și rândurile CUB.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE