Studenții de la Universitatea Tehnică din Moldova vor fi antrenaţi în procesul de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca, unde vor putea aplica în practică cunoştinţele obţinute la facultate şi vor obţine experienţă profesională. Aceasta datorită semnării unui acord dintre UTM și Fondul Provocările Mileniului (FPM) Moldova, care prevede că acest lucru va fi posibil de la 1 iulie curent, anunță Politik.md.
Despre aceasta au menționat reprezentanții FPM Moldova în cadrul ședinței Consiliului de Observatori al FPM Moldova, prezidat de premierul, Iurie Leancă. Reprezentanții au mai anunțat despre faptul că circa 60 la sută din personalul angajat de companiile de construcţie, care implementează proiectul de reabilitare a drumurilor, sunt din Republica Moldova.
În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Observatori a audiat informația despre implementarea activităților Compact, care indică asupra unui șir de progrese obținute pînă în prezent. În acest context, s-a menționat despre desfășurarea masivă a lucrărilor de reabilitare a drumului Sărăteni-Soroca și demararea construcțiilor majore pe acest traseu, cum ar fi intersecția denivelată Sărăteni și podul cu cale ferată din apropierea orașului Ghindești.
Prim-ministrul Iurie Leancă a prezidat astăzi Consiliul de Observatori al FPM Moldova. În cadrul şedinţei a fost aprobată  Politica de prevenire şi combatere a riscurilor de fraudă şi corupție care va fi aplicată pe parcursul implementării Programului Compact, finanțat de Corporația Provocările Mileniului.
Politica aprobată stabilește responsabilitățile FPM Moldova privind prevenirea și contracararea cazurilor de fraudă și corupție pentru a asigura integritatea fondurilor Corporației Provocările Mileniului şi utilizarea acestora în scopurile stabilite. Totodată, conform prevederilor acestei politici, FPM Moldova este obligat să elaboreze măsuri adiţionale de prevenire şi de sporire a vigilenței pe parcursul derulării Programului Compact și să raporteze orice suspiciuni de fraudă şi corupţie.
Membrii Consiliului au apreciat mecanismul anti-fraudă aplicat de FPM Moldova. În context, Premierul a solicitat Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor elaborarea unui plan de acţiuni anti-fraudă şi corupţie pentru proiectele de infrastructura drumurilor, bazat pe experienţa dezvoltată în cadrul Programului Compact. Iurie Leancă a opinat că ulterior acest mecanism ar putea fi replicat în alte domenii în vederea asigurării transparenţei şi eficienţei utilizării mijloacelor financiare provenite din asistenţă externă şi din bugetul public.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE