Este vorba despre compania Ecosem Grup SRL, care a promis darea în exploatare a apartamentelor în anul 2009.

Potrivit acestora, pământul pe care urmau să fie construite două blocuri pentru oamenii din teatru și două blocuri comerciale, a fost oferit companiei gratuit.

„În 2007 eu am achitat taxa care mi s-a cerut, în 2008 am achitat taxa care mi s-a cerut, iar în 2009 acolo nu era decât o groapă cu noroi”, spune criticul de teatru Larisa Ungureanu.

Ulterior, oamenilor li s-a promis că darea în exploatare va avea loc în anul 2014, însă nici acest termen nu a fost respectat. Aceștia spun că nu știu cu siguranță câți oameni ar avea de suferit de pe urma acestei nedreptăți, întrucât nu cunosc detalii despre numărul de investitori care au dat bani pentru acest complex.

„Pe parcurs am aflat că de fapt, compania Ecosem Grup colecta bani în mod ilegal, neautorizat, fiindcă a primit autorizația de construcție abia în noiembrie 2012. De la bun început asta a fost o escrocherie și noi nu am știut?”, se arată nedumeriți oamenii de cultură.

Dobrioglo Denis, avocatul la care au apelat păgubașii, spune că, acum un an și ceva în urmă, compania dădea asigurări că va putea asigura finalizarea construcțiilor, însă a intrat în proces de insolvabilitate, la cererea unei întreprinderi de leasing, iar instanța de judecată l-a numit pe Vladimir Bălan drept administrator al firmei. Ulterior, datoriile față de compania de leasing a fost achitată, însă investitorii au rămas în aceeași situație.

În prezent, blocurile sunt ridicate, însă nu au acoperiș.

Recent, administrația Ecosem Grup SRL a dispus o procedură de restructurare, prin care investitorii sunt impuși să achite sume suplimentare, de care oamenii de teatru susțin că nu dispun.

Aceștia spun că dacă nu se găsește o soluție până la data de 2 august, firma Ecosem Grup SRL îi poate da în judecată pentru neachitare.

În aceste condiții, oamenii de teatru solicită organelor competente să se autosesizeze. Aceștia susțin că vor expedia o scrisoare deschisă Președintelui Parlamentului, Prim-ministrului și ministrei Culturii pentru a cere să li se facă dreptate.

Avocatul grupului susține că se vor adresa și la Procuratură, dacă aceasta nu se va autosesiza. În același timp, avocatul solicită Parlamentului să modifice legislația în vederea protejării investițiilor în blocurile locative.

Potrivit informațiilor Ecosem Grup SRL a fost fondată de către Rucan Minodora și este condusă de către Rucan Andrian și Balan Vladimir.

Reporterul Bani.md a luat legătura cu unul dintre conducătorii firmei, Rucan Andrian, însă acesta a spus să revenim cu un apel mai târziu pentru a oferi o reacție oficială a companiei.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE