Primul ministru al României, Dacian Cioloș, i-a spus premierului în exercițiu Gheorghe Brega, că banii din împrumutul oferit de România vor ajunge doar după ce la Chișinău va fi învestit un Guvern democratic și pro-reforme.
Premierul român şi-a exprimat speranţa că actuala criză politică din R. Moldova nu va dura mult şi, într-un timp cât mai scurt, va fi instituit un Guvern funcțional, care va continua cu fermitate calea reformelor democratice şi va asigura o perspectivă europeană clară a Republicii Moldova.
Toate astea au fost discutate în cadrul unei convorbiri telefonice între cei doi demnitari. Gheorghe Brega i-a adresat repetat  urări de bine cu prilejul Zilei Naţionale a României, dar și cu învestirea în funcție, exprimându-și recunoştinţa ţării noastre pentru asistenţa acordată de statul român în dezvoltarea Republicii Moldova.
La rândul său, Dacian Cioloş a reconfirmat susţinerea României în eforturile Republicii Moldova de modernizare, în realizarea agendei de reforme, dar mai ales în promovarea parcursului european al Republicii Moldova. Cei doi oficiali s-au referit, între altele, și la valorificarea de către Republica Moldova a ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro, dar și la împrumutul de 150 de milioane de euro. Dacian Cioloș a menţionat că își asumă toate angajamentele făcute în cadrul ședinței comune ale celor două Guverne.
Asta după ce ieri, președintele României Klaus Iohannis a promulgat Legea privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol adițional la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România.
De asemenea, a fost ratificat și cel de-al cincilea Protocol adițional semnat la București la 23 septembrie 2015 și la Chișinău la 24 septembrie 2015, dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova, la Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România - Republicii Moldova. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE