Curtea Constituţională a Georgiei a autorizat luni declanşarea unei proceduri de destituire împotriva preşedintelui prooccidental, Salome Zurabişvili, după ce o declarase vinovată de încălcarea Constituţiei.

„Pe 31 august, pe 1 şi 6 septembrie 2023, în timpul unor vizite de lucru în străinătate, preşedintel georgian Salome Zurabişvili a exercitat o putere de reprezentare în domeniul politicii externe fără acordul guvernului, încălcând astfel Constituţia”, a declarat preşedintele Curţii Constituţionale, Merab Turava.

Pentru ca preşedintele Georgiei să fie destituit, este necesar votul a 100 de deputați din Parlamentul georgian din cei 150 de legislatori. Însă, Visul Georgian, partidul aflat la putere, dispune în prezent doar de 90 de mandate şi va trebui să convingă zece deputaţi din opoziţie, ceea ce e puțin probabil.

Este pentru prima dată când un partid aflat la putere inițiază o astfel de procedură de destituire în această fostă republică sovietică cu circa patru milioane de locuitori, informează AFP, potrivit Agerpres.

Partidul puterii i-a interzis lui Salome Zurabişvili inclusiv să se deplaseze în viitorul apropiat în zece ţări, printre care Ucraina, dar, în pofida acestei interdicţii, prima femeie preşedinte al Georgiei a făcut o deplasare în Germania.

Deputaţii ar urma să se reunească pentru a vota „în timpul săptămânii”, a precizat luni preşedintele parlamentului, Şalva Papuaşvili.

Președintele Georgiei, Salome Zurabishvili, a spus că nu are de gând să demisioneze.

„Nu ma duc nicăieri. Nu voi demisiona. Voi fi unde am fost, unde am fost toată viața și de ce am venit și am rămas, am stat pe stradă de dragul viitorului nostru european și democratic”, a spus Zurabishvili.

După orientarea pro-UE şi pro-NATO fixată în 2004 dar și după intervenţia militară rusă în 2008, urmată de recunoaşterea de către Moscova a două regiuni separatiste georgiene, ralațiile dintre Moscova și Tbilisi au devenit dificile. După plecarea de la guvernare a președintelui Saacașvili , Georgia a înregistrat o apropiere de Rusia, iar acest fapt a dus la stoparea semnării de către UE a statutului de țară candidată pentru Georgia

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE