În prezent, grupul de inițiativă colectează semnăturile necesare.
”Am vrut să mergem împreună cu blocul ”ACUM”, am fost respinși. După care am procedat la organizarea pe cont propriu în aceste alegeri. În același timp, am întins o mână celorlalți colegi din celelalte partide ca la început să sondăm terenul, să vedem care este situația, dacă oamenii ne susțin/nu ne susțin, cum am procedat și eu pe circumscripția 32, se adună semnături, se vede care este părerea oamenilor. Apoi se discută la partid, iar în funcție de asta se fac pașii următori. Mergem și acumulăm argumente, adunăm cei mai buni oameni, iar apoi vom merge la înregistrare. De ochi buni, să arătăm cât suntem de bravi și frumoși n-are sens. Alegerile acestea sunt cu totul altfel (…) În prezent, grupul de inițiativă colectează semnături în acest sens și o să decid dacă mă înregistrez sau nu în funcție de vocea poporului. Dacă nu, îl vom susține pe cel care va fi mai bine plasat în această circumscripție. Așteptăm să vedem ce spun oamenii”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Menționăm că Dorin Chirtoacă intenționează să candideze la un fotoliu de deputat pe circumscripția uninominală nr. 32, care include localitatea sa de baștină, Colonița.