Consumatorii din Chișinău ar putea resimți o majorare a prețului pentru apă, dacă solicitarea Întreprinderii „Apă-Canal Chișinău” va fi aprobată de către ANRE. Furnizorul a cerut o ajustare a tarifului la 14,33 lei pentru un metru cub de apă, ceea ce reprezintă o majorare de 3,54 lei față de tariful actual, adică o creștere de 32,8%.
„Operatorul întâmpină un deficit financiar de 140 de milioane de lei din cauza scumpirii energiei electrice. Deși situația financiară a companiei este monitorizată îndeaproape, iar indicatorii sunt pozitivi, ajustarea tarifelor este necesară pentru a evita economisiri suplimentare care ar afecta calitatea serviciilor”, a explicat viceprimarul, Irina Gutnic în ședința Primăriei de luni.
Ultima dată tarifele la apă și canalizare în Capitală au fost ajustate în ianuarie 2023. ANRE aprobase o majorare cu circa 4,6 lei mai mult, la 15,3 de lei metrul cub