Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) insistă că magistratul Ruslan Petrov ar trebui să fie transferat de la Judecătoria Cahul, la Curtea de Apel Cahul. Asta chiar dacă președintele statului, Nicolae Timofti a respins o dată această inițiativă, comunică Politik.md.
La baza deciziei luate anterior de Nicolae Timofti a stat faptul că magistratul Petrov nu are destulă experiență deoarece a activat până acum în calitate de judecător de instrucție, deci nu a pronunțat nicio sentință în cauze penale și nu a luat nicio hotărâre în cauze civile. La fel, șeful statului a cerut CSM să verifice gradul de rudenie dintre judecătorul Ruslan Petrov și judecătorul Vitalie Movilă, pentru a nu admite un eventual conflict de interese.
Totodată, potrivit informaţiilor deținute de Organizația ”Juriștii pentru Drepturile Omului”, judecătorul Ruslan Petrov a făcut parte dintr-un completul de judecată cla examinarea unui caz pentru care Republica Moldova a fost condamnată la CEDO pentru condamnarea fără acordarea unui apărător şi a timpului pentru pregătirea apărării.
Chiar și așa, Curtea Supremă de Justiție a făcut uz de dreptul de a repropune aceeași candidatură pentru funcția vacantă. Astfel, cu nouă voturi pro și două voturi contra, membrii CSM au dispus ca Președintelui Republicii Moldova să-i propusă repetat spre avansare candidatura magistratului Petrov.