La Centrul de Creaţie pentru Copii şi Tineret sălile de dansuri pentru copii au podeaua putredă, este umed, iar acoperişul este şubred, îndeosebi pe timp de ploaie, a declarat conducătorul artistic al ansamblului de dansuri ale lumii Eos, Angelina Pavel, în cadrul unei conferinţe de marţi, 14 decembrie.
Tinerii specialişti ai centrului susţin că în piramidă este amenajat, însă în restul blocurilor este umed, fără circuit de aer, care este necesar pentru copii în timpul antrenamentelor.
„În blocul C, cade acoperişul, când plouă acolo se adună apa. După ore copiii au nevoie să-şi facă igiena, însă cabinele de duş sunt defecte. În timpul orelor, am fost rugaţi să stingem lumina, că nu sunt bani pentru a plăti energia electrică. Toamna târziu copiii sunt nevoiţi să danseze afară pe asfalt, în faţa Palatului de Creaţie pentru copii, deoarece nu este o scenă în Centru, scena a fost distrusă”, susţine Angelina Pavel.
Prezentă la conferinţă, dar fără invitaţie, directorul Centrului de Creaţie pentru Copii şi Tineret, Aurelia Hâncu a întrerupt conferinţa în scopuri de justificare, după care au avut loc un şir de reproşuri, care a dus la ceartă. După o perioadă de conflict, preşedintele a recunoscut că blocul Central nu este conectat la caldură.
„Orele de dansuri pentru copii au fost sistate, însă copiii au fost transferaţi în alt bloc”, a explicat Aurelia Hâncu.
Un părinte a fost nemulţumit de faptul că achita suma de 50 lei pe lună, iar pentru costume, săli şi oglinzi încă 620 lei. „Copiii au nevoie de echipamente şi costumaţii, dar centrul nu oferă. Trebuie să fie decizia părintelui copilului dacă acesta va avea o prestaţie scenică sau dacă va coase costum”, a menţionat părintele.
Conducătorii artistici au menţionat că din ansamblul Eos au plecat 60 de copii, din cauza financiară necesară pentru costumaţie şi din lipsa atitudinii adecvate a conducerii Centrului.