Consiliul de Administrație al VictoriaBank a anunțat că președintele Comitetului Executiv al băncii, Natalia Politov-Cangaș, primul vice-președinte Corneliu Ghimpu și vice-președintele comitetului, Ludmila Vangheli, au fost eliberați din funcții.
Și asta pentru că de astăzi, 24 septembrie, contractele lor cu privire la management au expirat, iar altele noi nu vor mai fi semnate cu aceste persoane, anunță Politik.md cu referire la Enews.md.
Potrivit sursei, cele trei persoane sus-menționate „nu mai au dreptul să reprezinte banca în fața unor părți terțe, să mai adopte careva decizii din numele băncii, să încheie contracte sau să dea careva indicații lucrătorilor Victoriabank.
„Orice document, după 23 septembrie semnat de Natalia Politov-Cangaș, Corneliu Ghimpu sau Ludmila Vngheli în calitate de membri ai conducerii Victoriabank, vor fi considerate nevalabile conform legislației în vigoare. La fel, în cazul unor acte semnate, acestea nu vor putea crea efecte juridice pentru bancă”, se arată într-un mesaj al Consiliului de administrare.
În acest sens, angajații băncii sunt îndemnați să primească informații suplimentare de la secretariatul Consiliului Victoriabank, responsabilă fiind Vîrlan Feodora, la telefonul +37368551954.
Acest mesaj, vine după ce numele Nataliei Politov-Cangaș a fost implicat într-o serie de scandaluri legate de conducerea VictoriaBank. Fosta președintă a Comitetului Executiv a fost acuzată de un grup de acționari - de fraude de proporții foarte mari și acordarea unor credite dubioase, precum și de o politică managerială ineficientă și netransparentă.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE