Aryna Sabalenka este în a doua finală de Grand Slam din carieră, după ce s-a impus dramatic, 0-6, 7-6, 7-6 în fața favoritei 17, Madison Keys.
Finalistă în 2017 la Flushing Meadows (înfrângere la Sloane Stephens), Keys a avut meciul în mână, conducând cu set și 4-2, respectiv 5-3. Viitorul număr unu mondial a revenit în manșa secundă și a trimis partida în tie-break, unde s-a impus. În decisiv, americanca a avut din nou break în față (4-2), dar și de data asta Sabalenka a avut nervii mai tari în momentele decisive.
Aryna, câștigătoare la Australian Open în iarnă, merge astfel în a doua sa finală de Mare Șlem, depășindu-și cea mai bună performanță din carieră la New York (mai jucase semifinale la US Open în 2021 și 2022).
Întrebată despre atmosferă și aversară, sportiva in Belarus a vorbit la superlativ despre Madison Keys, care, preț de un set și jumătate a etalat un tenis incredibil. În ceea ce privește susținerea mult mai mare de care a beneficiat numărul 17 WTA, Aryna a punctat că era normal să se întâmple așa, în contextul în care oponenta era o rerprezentantă a Statelor Unite.
„Madison a jucat un tenis incredibil, a etalat un nivel uimitor. Nu știu cum am întors această partidă, a fost un rollercoaster. Știu că cei din tribune voiau să vadă altfel de rezultat, pentru că cei mai mulți au susținut-o pe ea. Dar e normal, vreau doar să vă mulțumesc pentru atmosfera excelentă pe care ați creat-o și pentru că ați rămas până atât de târziu să ne vedeți meciul", a mai spus Sabalenka.
Cu succesul contra lui Keys, Sabalenka a ajuns la 50 de succese în 2023. Este pentru prima oară în cariera sa când ajunge la această bornă, într-un sezon.
În finala de sâmbătă, Sabalenka va fi față în față cu o altă sportivă din SUA, Cori Gauff. Cele două s-au întâlnit până în prezent e 5 ori, scorul fiind 3-2 în favoarea sportivei din Belarus. În ultimul duel direct, în sferturile Indian Wells, în primăvară, Sabalenka s-a impus cu un categoric 6-4, 6-0.
Coco Gauff e prima finalistă la US Open. Americanca în vârstă de 19 ani s-a calificat în a doua finală de Grand Slam a carierei după ce a trecut de Karolina Muchova cu scorul de 6-4, 7-5, la capătul unui meci care a durat două ore de joc.
În 2022, Gauff a disputat finala la Roland Garros, pierzând în fața Igăi Swiatek. Pentru Gauff urmează confruntarea cu Sabalenka


