Comisia parlamentară securitate națională, apărare și ordine publică organizează audieri pe subiectul asigurării securității rutiere în Republica Moldova pe parcursul perioadei 2020-2023. În cadrul lor sunt invitați reprezentanții IGP și INSP din cadrul MAI și alte instituții ale statului. Ieri președintele Parlamentului, Igor Grosu, a solicitat sancțiuni mai dure pentru încălcarea regulilor circulației rutiere. Solicitarea a fost adresată în ședința plenară a Parlamentului, în contextul în care în ultima perioadă au avut loc mai multe accidente rutiere soldate cu victime omenești, inclusiv cu implicarea polițiștilor

„Să ne gândim la niște sancțiuni mai drastice. Lasă-l să fie pieton sau pasager pe viață, dacă nu se poate abține, nu se poate controla și nu înțelege cât e de grav să urci beat la volan. Să rămână fără permis de conducere pe viață. Va fi mai bine și pentru el, și pentru cei din jur”, a menționat șeful Legislativului.

Igor Grosu a solicitat și Comisiei juridice, numiri și imunități revizuirea legislației pentru a fi introduse prevederi mai dure pentru șoferii care provoacă accidente, fiind în stare de ebrietate sau în lipsa unui permis de conducere.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE