Prea puţini cunosc faptul că schimbările mari vin toate la un început de lună nouă şi trăiesc acest sentiment ori de câte ori e cifra unu în calendar.1 septembrie este Ziua care va escalada în numerologia crizelor politice şi nepolitice, a limitelor de măsură şi a orelor fără nisip.
Eu, Viorica Nagacevschi, mă aştern cu gândul pe această pagină să vă zic că-mi pasă de viaţă, îmi pasă de lume, de părinţi şi copii, de mame singuratice, îmi pasă de lacrimi clădite în suflet, de dragoste nefamilistă, de carieră şi de bani, îmi pasă de tot, de voi şi de noi. Avem drepturi şi drepturi, avem gânduri, negânduri, ochi invizibili şi guri nedeschise.
Păream că înțeleg multe adevăruri, taine ascunse, credeam că pot descifra visuri mutilate la marginea zilei, dar acum la sigur ştiu că m-am înşelat.
Azi aş vrea să zic despre un lucru pe care l-am trăit cândva, dar pe care nu-l pot uita atunci când în calendar este 1 septembrie. Sunete de clopoţei, flori pentru profesori, zâmbete şi pupici între colegi, parfum de cărţi noi şi pixuri cu urme nespălate până la finele anului, toate acestea le trăim astăzi în prima zi de şcoală.
În una din serile grele trecute de iarnă, eram în odaia unui hotel din Marea Britanie şi mă uitam boţită la un televizor, desluşind pe alocuri limba engleză care turna cu găleata ştiri la orice oră. La un moment dat rămân stupefiată auzind vorbă românească, iar subtitrele englezeşti fugeau ca o săgeată pe josul ecranului. O profesoară din R. Moldova vorbea despre o clasă de copii din satul Cărpineni, r-nul Hânceşti, părinţii cărora erau plecaţi peste hotare. Era vorba despre o clasă întreagă de copii părăsiţi de părinţi. Copii necăjiţi, îmbodoliţi, trişti şi săraci, cu ochii bulbucaţi spre camera de luat vederi (sau poate din cauza necunoaşterii vorbelor celor doi) stăteau suspendaţi într-o aşteptare eternă, precum ar aştepta coborârea luminii pe pământ din sacrele cărţi biblice. Profesoara dădea interviul megapostului de ştiri britanice BBC, etalând la capitolul „familie, grijă, speranţă”, dar imaginile vorbeau cu mult mai mult decât orice gând de speranţă.
Revenită în Moldova, am povestit acest subiect fără prejudecăţi, deschisă spre a-i înţelege pe fiecare din cei care au pornit pe calea străinătăţii, dar m-am minţit pe mine. Orice copil în fiecare seară o vrea pe mama cum ar vrea pâine, îl vrea pe tata cum ar vrea o fântână cu apă. Orice copil vrea o poveste citită, un cântec fredonat de mamă sau o poezie învăţată şi spusă de la înălţimea scaunului aşezat în mijlocul casei. Orice copil vrea părinţi tineri, neîmbătrâniți. Bătrâneţile vin de la sine.
Moldova mai are case fără părinţi, bunei fără copii, case fără fântâni, şcoli cu clopotari orfani. Îmbulzesc în mine ideile de renaştere naţională schimbându-le prioritar pe ideile de renaştere familială. Ne pupăm odraslele la naştere pe ochi şi pe creştet, pe tălpi şi burici, iar unii cred că o fac cu credit să le ajungă până la atingerea majoratului.
Acum când încerc să-mi înţeleg propria nefericire din trădarea celui drag, mă rog la bunul Dumnezeu să-mi dea suflet la plural pentru a-mi înzestra unicul fecior pe care-l am, cu mai multe norme de viaţă, cu mai multă pasiune pentru trai şi cu o enormă inteligenţă, de a nu admite sărăcia în suflet, sărăcia neamului nostru românesc. Iubiţi-vă copiii şi mergeți la şcoală!
Caută
Urmărește-ne
Arhivă
Aflat într-o vizită neanunţată la Kiev, cancelarul german Olaf Scholz...
decembrie 2, 2024
Judecătorul care declara un Porche Cayenne, de doar 11 mii...
decembrie 2, 2024
Un deputat din PAS s-ar putea retrage din politică: ”Sunt...
decembrie 2, 2024
Statul ia în calcul o majorare a pensiei minime în...
decembrie 2, 2024
Autoritățile multiplică rețeaua de farmacii de stat în mediul rural...
decembrie 2, 2024
Curtea Constituțională din România a validat turul 1 al alegerilor...
decembrie 2, 2024
