Tânărul rutier din Republica Moldova, Nichita Lunin a reușit să obțină victoria în primele două etape ale Turului ciclist al Dobrogei, ediția a 15-a. La eveniment participă încă nouă sportivi basarabeni.
În ambele etape disputate a fost o luptă acerbă pentru locurile premiante, Lunin reușind să obțină ”la mustață” tricoul de lider. În clasamentul la zi, moldoveanul are un timp de 5 ore 3 minute și 50 de secunde, fiind urmat de Emil Dima de la clubul Torpedo Zârnești. Următoarele trei locuri sunt ocupate de alți rutieri basarabeni – Dumitru Bumbu, Andrei Ceban și Veaceslav Prudcoi. Al cincilea rutier din Moldova, Maxim Reabuha se poziționează pe poziția a 10-a.
Patru cicliști basarabeni din cei cinci reprezentanți în categoria seniorilor sunt componenți ai clubului din Constanța Bilal-2000. Doi dintre ei au reușit să ocupe câte un loc secund – Eugen Berezuțchi (în prima etapă) și Andrei Vrabie (runda a doua).
Înaintea etapei a treia, Berezuțchi e pe locul doi, iar în top-10 au mai acces moldovenii Constantin Halcă, Andrei Vrabie și Andrei Covalciuc. Conaționalul lor Sergiu Ciobanu este pe locul 11.
Etapa a treia va avea loc sâmbătă pe traseul Constanța – Valul lui Traian – Adamclisi – Constanța.

