În luna octombrie curent, Chișinăul va găzdui ședința grupului Partidului Popular European (PPE) la Euronest, înainte de desfăşurarea sesiunii Euronest. De asemenea, în ajunul Summit-ului Parteneriatului Estic de la Vilnius din toamna anului 2013, la Chișinău se vor întâlni miniștrii de externe ai PPE, membri și non-membri ai UE, această întâlnire fiind planificată pentru luna septembrie anul viitor.

Acestea, precum și alte planificări, au fost stabilite în cadrul primului Summit al PPE al liderilor din Parteneriatul Estic, desfășurat la Batumi, Georgia. În cadrul Summit-ului, participanţii au discutat despre progrsele înregistrate în privinţa liberalizării regimului de vize şi au reiterat angajamentul lor pentru implementarea valorilor europene şi a obiectivelor Parteneriatului Estic.
 
În context, participanții la Summit şi-au exprimat speranţa că reuniunea de la Vilnius din 2013 va fi la fel de importantă  şi relevantă pentru vecinii din Est ai UE, ca şi Summit-ul de la Thessaloniki din 2003 pentru ţările Balcanilor de Vest.
 
Prezent la eveniment, prim-ministrul Vlad Filat a menţionat că Parteneriatul Estic este o platformă nouă în cadrul căreia se reuşeşte comunicarea şi stabilirea acţiunilor comune pentru viitor. „Acest parteneriat oferă ţărilor membre oportunitatea de a se apropia de Uniunea Europeană. Obiectivele noastre sînt clare şi, apreciind declaraţia summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia din anul 2011, am acţionat consecvent, impunîndu-ne ca pentru următorul Summit, care va avea loc la Vilnius, la sfîrşitul anului 2013, să finalizăm negocierile privind Acordul de asociere,  inclusiv privind DCFTA, şi să finalizăm implementarea fazei a doua a Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize", a spus Vlad Filat.
 
Preşedintele PPE, Wilfried Martens  a spus că Summit-ul de astăzi este o platformă importantă pentru Uniunea Europeană şi pentru dezvoltarea regională. „Considerăm că Parteneriatul Estic ar trebui să ofere o perspectivă clară de integrare europeană statelor membre ale Parteneriatului Estic, care acţionează şi obţin rezultate. Fiecare stat european are dreptul să devină membru al UE, dar trebuie să îndeplinească anumite criterii", a spus Preşedintele PPE.  
 
La eveniment au mai participat preşedintele Georgiei, Mihail Saakashvili, miniştrii de externe ai Moldovei, Armeniei, Poloniei, Azerbaidjanului și Georgiei.
 
Menționăm, că PPE este unul din cele mai mari partide europene de dreapta, care include la moment 73 de formaţiuni membre din 40 de state, Preşedintele Comisiei Europene şi al Consiliului European, 16 şefi de Guverne din UE, 7 state non/UE, 13 membri ai Comisiei Europene şi cel mai mare grup în Parlamentul European.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE