După ce liderul PSRM Igor Dodon a anunțat că va organiza un referendum privind demiterea primarului general Dorin Chirtoacă, edilul capitalei se arată convins că inițiativa socialistului nu va fi susținută, dar totuși i-a urat succes.
”Mă întreb eu ce fel de argumente vor mai veni împotriva echipei noastre, când se vede clar noi ne-am ocupat de gospodărie, alţii numai cu minciuna şi cu politica se ocupă şi tot timpul vin cu fel de fel de invenţii. Noi avem acum un fel de epidemie de referendumuri în Republica Moldova, epidemie politică, nu ştiu cum să-i spun. Este evident că nu acestea sunt priorităţile, putem spune noi că am rezolvat toate problemele şi ne-a rămas să ne lămurim cu invenţia asta cu drapelul sau cu neîncrederea în Parlament sau cu Uniunea Rusia-Belarus sau cu primarul la urma urmei. Sunt convins că nu vor fi susţinute aceste iniţiative, dar eu le doresc succes oricum”, a declarat Dorin Chirtoacă în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
Amintim că, Dorin Chirtoacă a câştigat turul doi al alegerilor locale din Chişinău, cu 50,6% din voturi, iar Igor Dodon s-a plasat pe locul doi cu 49,4%, din voturi. După anunţarea rezultatelor, Dodon a anunţat că va iniţia un referendum pentru demiterea lui Chirtoacă.