Primarul general, Dorin Chirtoacă, a solicitat astăzi, în cadrul şedinţei operative a serviciilor primăriei, ca reprezentanţii Direcţiilor Primăriei să-şi mute conturile bancare de la Banca de Economii, Banca Socială sau Unibank, către alte bănci, anunţă Politik.md.
Şi asta după ce edilul a primit o scrisoare din partea reprezentanţilor Băncii Europene de Investiţii, prin care se atenţionează asupra riscului sporit din cadrul Băncii de Economii, respectiv banii din proiectele europene pentru dezvoltare să fie transferaţi pe un cont al Băncii Naţionale.
„Să primeşti o asemenea scrisoare din partea unuia din cei mai mari finanţatori din lume este o ruşine pentru R.Moldova şi e inadmisibil. Nu am crezut că voi primi o asemenea scrisoare, prima dată s-a întâmplat aşa ceva. Şi pentru a nu mai fi în asemenea situaţie, am cerut serviciilor municipale să-şi retragă conturile de la BEM, Banca Socială şi Unibank şi să treaca la bănci fără risc sau cu risc firesc, pentru a ne continua activitatea în termeni cât de cât previzibili”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Menţionăm, că la cele trei bănci sus-meţionate au fost instituite administraţii speciale de către BNM. Şi asta după ce au fost depistate un şir de ilegalităţi admise în cadrul acordării unor credite neperformante. Vineri, 6 februarie, CNA a descins la birourile unor foşti reprezentanţi ai conducerii Băncii Sociale şi Unibank, dar şi la domiciul lui Ilan Shor, preşedintele Consiliul de Administraţie al Băncii de Economii.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE