Conducerea țării trebuie, de urgență, să meargă la Moscova pentru a negocia un nou contract de furnizare a gazului către Republica Moldova și a obține un preț mai bun la combustibilul albastru. Sugestia vine din partea ex-președintele țării, Igor Dodon. Fostul lider al PSRM, apropiat de Vladimir Putin, vine cu această recomandare, în contextul în care experții europeni prognozează un preț spot la gaze în perioada de iarnă, de circa 3500 de dolari pentru mia de metri cubi.

”Guvernarea este obligată să facă și ceva bun pentru țară, pentru cetățenii noștri, inclusiv pentru cei care și-au dat votul pentru actuala conducere a țării. Dacă prețul spot la gazele naturale se va tripla, iarna viitoare vom trăi o adevărată catastrofă socială și economică. Interesul țării, interesul oamenilor din Republica Moldova trebuie să fie prioritare pentru orice guvernare. Cetățenii așteaptă un preț accesibil pentru gaze, care ar putea duce la ieftinirea mai multe produse, inclusiv a pâinii”, menționează Dodon.

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale, se arată convins că Republica Moldova nu va rămâne fără gaze naturale, în eventualitatea în care va fi sistat tranzitul prin Ucraina. Declarația are loc după ce Kievul a sistat în proporție de 1/3 tranzitul gazelor rusești spre Europa. De asemenea, Andrei Spînu spune că dacă Gazprom va decide să rezilieze contractul de achiziție și să nu mai livreze gaze naturale Republicii Moldova, Chișinăul va procura gaz de pe piața internațională.

”În luna mai Republica Moldova procură 70% din totalul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, iar deficitul de 30% este procurat de la compania Ukrhidroenergo (Ucraina). Deși Energorom a anunțat că prețul de achiziție este secret comercial, vicepremierul Andrei Spînu a făcut public prețul mediu de achiziție pentru luna mai, fiind vorba despre 66,7 dolari. Andrei Spînu dă asigurări că tarifele la energia electrică pentru consumatorii finali, deocamdată, rămân neschimbate”, declară ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.

În același timp, vicepremierul Spînu spune că Republica Moldova poate fi asigurată din punct de vedere tehnic cu gaze naturale, dacă Ucraina sistează tranzitul. Oficialul dă asigurări că Republica Moldova va avea gaz chiar dacă Gazprom va rezilia contractul, fiind invocat motivul nerespectării clauzelor din protocol. Potrivit acordului semnat cu Gazprom, Chișinăul s-a angajat să efectueze un audit al datoriilor Moldovagaz până la data de 1 mai. Din cauza izbucnirii războiului din Ucraina, procedura de auditare n-a fost încă demarată.

Reamintim că Parlamentul European a solicitat, pe 7 aprilie, un embargo total și imediat pe importul de gaze și petrol din Rusia în UE, renunțarea completă la gazoductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2. Sunt cerințele din rezoluția adoptată joi, la Strasbourg.

Rezoluția nu are însă un caracter legislativ, ci este doar un îndemn către statele membre UE și Comisia Europeană.

Rezoluția pentru embargo total a fost adoptată de plenul Parlamentului European cu 513 voturi pentru, 22 contra și 19 abțineri. Europarlamentarii români de la toate partidele care au fost prezenți au votat pentru această rezoluție.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE