Deputaţii au încheiat ultima şedinţă din acest an cu şampanie, bomboane şi urări de sănătate. Rând pe rând, cete de colindători i-au urat pe deputaţii rămaşi în sală. Nu mulţi la număr. Din 83 de deputaţi, au rămas să asculte colindele doar 30 de parlamentari. Unul câte unul, aceştia au plecat invocând tot felul de pretexte.
Deputaţii care deţin şi funcţia de ministru au fost nevoiţi să părăsească sala pentru a ajunge la timp la şedinţa Guvernului.
Deputaţii au fost uraţi de Ansamblul etno-folcloric “Surorile Osoianu”, de elevii liceului “Lucian Blaga” de la Tiraspol, dar şi de “Plăieşii” condus de Nicolae Gribincea.
Colindătorii le-au urat deputaţilor “mulţi ani, răbdare, sănătate, noi reforme şi cât mai mulţi paşi spre Europa”. Elevii de la liceul din Tiraspol au rugat parlamentarii să nu uite de ei, amintindu-le că “noi suntem de la Tiraspol unde pâinea este aspră”. La rândul său, Mihai Ghimpu, preşedintele Parlamentului a mulţumit colindătorilor cu colaci, dulciuri şi bani.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE