Dacă ați filmat sau ați fotografiat scene sau situații, în care cineva încalcă legea, le puteți trimite direct reprezentanților Guvernului R. Moldova. Pentru aceasta puteți fi chiar și remunerați. În acest sens, a fost lansat un portal online www.implicare.md de către Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC).

O condiţie esenţială pentru a putea fi plasată informația în cauză, este că nu se acceptă anonimatul: fiecare autor al imaginilor  va trebui să se identifice şi să fie conştient că poate fi citat ca martor în instanţă. Deasemenea, se propune ca autorii imaginilor  să fie remuneraţi din contul amenzilor aplicate.
 
Ministrul TIC, Pavel Filip a menţionat că scopul proiectului este de a educa o poziţie social-civică activă a cetăţenilor. Sistemul permite sesizarea online a organelor de drept prin plasarea înregistrărilor video sau foto ce surprind diverse cazuri de încălcare a ordinii publice. Autorităţile se obligă să ia atitudine şi să-i pedepsească pe răufăcători.
 
“Tradiţional, guvernul şi cetăţenii se plasează în tabere diferite, noi propunem ca în lupta cu fărădelegile autorităţile şi oamenii să fie pe aceeaşi baricadă. Aşa cum oricine va putea filma şi plasa imagini pe site, funcţionarii de stat vor trebui să răspundă în faţa legii ca şi cetăţenii de rând”, a accentuat Pavel Filip.
 
Directorul Transparency International-Moldova, Lilia Carasciuc a menţionat că, societatea civilă critică autorităţile, dar nu este suficient de organizată şi participativă, iar site-ul implicare.md oferă cetăţenilor posibilitatea de face presiuni asupra guvernanilor şi de a-i obliga să ia atitudine. „Oportunitatea opţiunii  „feed-back” pe site, care va permite utilizatorului să adreseze întrebări instituţiilor abilitate, precum şi să facă sugestii ce ţine de funcţionarea portalului”, a declarat Lilia Carasciuc.
 
Reprezentanţii Ministerului de Interne şi al Justiţiei, partenerii Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor în realizarea acestui proiect, au salutat ideea lansării portalului, menţionând că posibilitatea expedierii petiţiilor online vine în susţinerea cetăţenilor şi a procesului de e-transformare în general.
 
În finalul discuţiilor s-a decis crearea unui grup de lucru din reprezentanţii Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Afacerilor Interne, Justiţiei, Finanţelor şi ai societăţii civile, care va elabora regulamentul de activitate a portalului www.implicare.md. Documentul urmează să fie examinat şi aprobat în şedinţă de Guvern.
 
Portalul www.implicare.md va fi funcțional în regim de testare începând cu 1 noiembrie. Remunerarea persoanelor pentru materialele publicate va fi posibilă după aprobarea Regulamentului de funcţionare a site-lui de Guvern.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE