Guvernul pregătește un mecanism de compensare pentru consumul la energie în dependență de gradul de vulnerabilitate a unei familii. Valoarea compensațiilor este proiectată la un tarif estimativ de 23 de lei, la gaz, dar, spune ministrul Marcel Spatari,  în cazul în care tariful va crește considerabil vor exista soluții. Chiar și așa, consideră Marcel Spatari, nu se va ajunge la situația ca familiile să primească facturi exorbitante.

„În luna octombrie efortul administrativ va fi de a încadra familiile în categoriile de vulnerabilitate. În cazul în care tariful va crește considerabil sau mai puțin, sunt două soluții. Ministerul finanțelor împreună cu partenerii de dezvoltare identifică resurse financiare pentru a menține tariful la nivelul compensat așa cum s-a întâmplat anul trecut, când tariful a crescut de două ori, dar statul a menținut tariful compensat la același preț. Dacă, însă, prețul va crește semnificativ atunci este posibil să crească tariful pentru consumatori. Totuși, Guvernul pornește de la ideea, cât își permite o familie să plătească, de aceea, nu vom ajunge la situația ca familiile să primească facturi exorbitante”, a menționat Marcel Spatari.

În anul acesta, Guvernul a constituit un fond de vulnerabilitate pentru perioada rece, incluzând 5 categorii de beneficiari. Costurile pentru valoarea fondului ar putea ajunge la 5 miliarde de lei

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE