Curtea Constituțională a sistat procesul de control al constituținaltății Hotărârii Guvernului cu privire la reorganizarea unor instituții medico-sanitare, dar în același timp va trimite o adresare Parlamentului, ca să înlăture lacunele legislative, depistate în acest caz, anunță Politik.md.
Potrivit magistraților de la înalta Curte, obiectul sesizării nu ține de constituționalitate - ci de legalitate.
Unul dintre autorii sesizării, liberalul Valeriu Munteanu spune că acum Ministerul Sănătății este obligat să se conformeze deciziei Curții Constituționale și să înlăture abuzurile comise.
„Urmează să vedem care sunt rațiunile și lacunele depistate iar Parlamentul să se conformeze și să modifice legea în conformitate cu Constituția Republicii Moldova. În același timp, Ministerul Sănătății nu poate rămâne pasiv. Are obligația să prezinte o viziune. Să sperăm că nu îi interesează doar pământurile din curțile spitalelor ci și sănătatea oamenilor. Carul s-a urnit din loc”, a declarat deputatul.
Menționăm, că sesizarea liberalilor vine după ce Guvernul a decis, printr-o Hotărâre să reorganizeze unele instituții medico-sanitare publice. Printre acestea este și Institutul de Cercetări Științifice în Domeniul Ocrotirii Sănătății Mamei și Copilului, care urma să fie comasat cu Centrul Național de Sănătate a reproducerii și Genetică Medicală, iar Spitalul Clinic Republican - cu Centrul Științifico-practic de Chirurgie Cardiovasculară. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE