Caravana europeană, care include și un concert cu îndrăgitul interpret Vali Boghean, a pornit la drum și va poposi în câteva orașe din Republica Moldova.
Primul popas a fost făcut, ieri, în orașul Ungheni, în parcul Micul Cluj, unde a avut loc un târg de produse autohtone: legume, fructe proaspete și uscate, vinuri, levănțică. În cadrul evenimentului au fost prezentate proiectele de succes și oportunitățile de finanțare din partea UE și a Băncii Europene de Investiții.
Au fost organizate activități pentru copii, iar ziua a culminat cu un concert marca Vali Boghean Band.
Pe 22 mai, Caravana Europeană va ajunge la Soroca, iar pe 5 iunie – la Ștefan Vodă.
Caravana europeană este organizată în cadrul Zilelor Europei.
În paralel, interpretul Vali Boghean a anunțat pe pagina sa de Facebook că va susține concerte în șase orașe:
- 17 mai – Cahul, Palatul de Cultură „Nicolae Botgros”;
- 18 mai – Bălți, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”;
- 19 mai – Orhei, Centru Raional de Cultură „Andrei Suruceanu”;
- 22 mai – Soroca, Cetatea Veche, str. Lev Tolstoi 52;
- 5 iunie – Ștefan Vodă, Parcul „Mihai Eminescu”, str. Libertății.


