point.mdCampionul mondial la box profesionist, Konstantin Tziu, se află pentru prima data în R. Moldova. Sportivul a fost impresionat de bucătăria națională, dar și de tradiția de întâmpinare cu pâine și sare.
Acesta a venit la invitația lui Renato Usatîi, candidatul nr 1 pe lista partidului „Patria”. În acest context, Constantin Tziu a precizat că el nu susține vreo campanie electorală, ci a venit strict pentru a discuta despre subiectul ce tine de sportul din R. Moldova.
„Eu voi oferi sfaturi despre dezvoltarea boxului profesionist. Este vorba despre un campionat de box, la care participarea este gratuită. Așa ceva nu am mai întâlnit, iar oamenii își doresc acest lucru. Dacă experiența mea va ajuta cu ceva pe cei de aici, eu voi fi foarte bucuros”, a declarat Constantin Tziu.
Despre impresiile sale cu privire la țara noastră, boxerul rus spune că a rămas plăcut surprins de întâlnirea cu vechii săi colegi, pe care nu i-a văzut de foarte mulți ani.
„Eu peste tot unde am fost astăzi, m-au întâmpinat cu pâine, sare și vin. Le-am spus că eu nu servesc, dar m-am simțit obligat să apropii paharul de buze. În ce țară nu m-aș afla, eu servesc din mâncarea tradițională. Am servit astăzi zeamă și ciorbă, mi-a plăcut mult mămăliga”, a relatat bozerul.
În acest context, Renato Usatîi a specificat că fiind ajutat de sportive, va deschide o școală de box profesionist în R. Moldova. „Intenționez să deschid o școala de box pentru tineret aici, în Moldova. Pentru ca aceasta să aducă beneficii tinerilor. Condiția este că toate acțiunile vor fi ghidate de Constantin Tziu. Noi am creat o Asociație a tinerilor boxeri din Moldova și astăzi Constantin va vedea cum se antrenează tinerii.
Este vorba despre un campionat, unde vor participa tineri din țară și de peste hotare. Vor avea loc lupte și la sfârșit se vor desemna învingătorii”, a menționat Usatîi. 
 

 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE