Solicitanții de locuri de muncă din Uniunea Europeană nu vor mai putea pretinde, de la 1 ianuarie, ajutoare de șomaj în primele trei luni după sosirea în Marea Britanie, a anunţat miercuri premierul britanic, David Cameron, transmite AFP.
Măsura a fost anunțată inițial la sfârșitul lui noiembrie, fără să să fie precizată data la care intră în vigoare.
"Noua restricție intră în vigoare cu începere de la 1 ianuarie", potrivit unui comunicat dat publicității de Downing Street în care se precizează că această măsură are ca scop "să împiedice persoanele să abuzeze de sistemul de protecție socială din Marea Britanie".
Data punerii în aplicare coincide cu ridicarea restricțiilor pentru români și bulgari pe piața muncii din nouă țări europene, printre care Marea Britanie.
Cetățenii români și bulgari au în prezent dreptul de a exercita un număr limitat de meserii, însă de la 1 ianuarie 2014 vor avea acces liber pe piața muncii din Marea Britanie. Această măsură alimentează temerile populației din Regatul Unit.
"Britanici care muncesc din greu se tem pe bună dreptate că imigranții vin aici pentru a profita de serviciile noastre publice și de sistemul nostru de protecție socială", a declarat David Cameron.
"Prin accelerarea punerii în aplicare a acestor noi restricții, vom face Marea Britanie mai puțin atractivă pentru imigranții europeni care doresc să vină aici și să încerce să trăiască pe cheltuiala statului. Mesajul meu este clar: dacă Marea Britanie este foarte deschisă pentru afaceri, nu vom primi persoane care nu vor să contribuie" la sistem, a adăugat acesta.
Eliminarea acestui ajutor de șomaj — în valoare de minim 56,80 de lire (67 de euro sau 90 de dolari) pe săptămână — intră în cadrul, mai larg, al înăspririi accesului la ajutoarele sociale pentru imigranți, anunțat de guvernul de la Londra în ultimele săptămâni.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE