Un sistem audio a fost montat în ghete, cărora li s-a modificat uşor talpa. Astfel, o pereche de ghete Nike Air Force 1 a devenit un sistem audio performant, anunţă site-ul Gizmo.md miercuri, 9 martie.
Ideea aparţine designerului britanic Alex Nash, care a reuşit să integreze într-o pereche de încălţări difuzoare şi cîte un amplificator, cu diverse butoane pentru controlul volumului. Pentru a putea fi folosite ca un sistem audio în toată regula, Alex Nash a realizat şi un suport pentru adidaşii stereo.
Tânărul britanic scria pe un blog că această idee s-a născut cu 3 ani în urmă, iar concursul dat i-a oferit posibilitatea de a-şi realiza ideile, creând ceva neobişnuit.
„Aveam în minte această idee de circa 3 ani. Am ales anume acest tip de ghete, deoarece talpa încălţămintei era potrivită pentru încorporarea speaker-elor. Un alt motiv este faptul că Nike Air Force 1 este una dintre cele mai utilizate şi recunoscute ghete în plan mondial”, a menţionat Alex Nash.
Lucrarea a fost realizată pentru participarea designerului la concursul “Inspired Ingenuity” organizat de către unul din producătorii de băuturi alcoolice din Marea Britanie, Havana Club. Printre lucrările ingenioase se mai atestă şi o pereche de căşti realizate dintr-un dop de plută, un umerar, o funie şi o cutie de conserve.
De menţionat, că proiectul competiţiei “Inspired Ingenuity” se va desfăşura pe parcursul primelor 6 luni ale anului curent, fiind o provocare pentru muzicieni, artişti şi alţi oameni de creaţie. În fiecare lună va fi desemnat câte un învingător, iar câştigătorul final va obţine o călătorie în Cuba.