Un lot alcătuit din șapte pugiliști moldoveni, participă în aceste zile la o valoroasă competiție de box, cu genericul Memorial Mykola Manger, care are loc la Herson (Ucraina). Din păcate cei mai ușori patru boxeri din Moldova au părăsit competiția deja după prima luptă disputată. În lupta pentru titlu au rămas doar doi moldoveni, Victor Ialâmov și Victor Carapcevschi.

Categoriile mici de greutate au fost cu ghinion pentru emisarii țării noastre. Printre sportivii din categoria până la 49 de kilograme s-a aflat și moldoveanul Dumitru Suhodolski. El a fost eliminat din turneu după o înfrângere dramatică (11-15), de către Nazar Kurotcin (Ucraina). La 56 de kilograme au participat 14 participanți din 11 țări. Sportivul nostru Eugen Ivanicenco nu prea a avut noroc la tragerea la sorți și a fost învins prin knock-aut de turcul Mehmet Topcakan.

De asemenea în primele lupte au pierdut și alți doi pugiliști din lotul tricolorilor: la 60 de kilograme Petru Apostol a pierdut de la kârgâzul Adilet Bekeev, iar Valeriu Sârbu (69 kg) a fost învins cu 18-8 de Tamerlan Abdullaev (Azerbaijan).

Conaționalul nostru, Petru Ciobanu (81 kg) a învins una din rezervele lotului gazdelor, Oleksandr Skibinsky (10-8), dar apoi a fost eliminat de către georgianul Roman Tavadze (4-9).

Ultimii doi pugiliști din Republica Moldova au debutat cu victorie, și mâine vor lupta pentru accederea în finală.

La 75 kg, Victor Carapcevschi a învins adversari ucraineni în primele două lupte: 16-9 cu Andrei Menșih și 18-6 cu Andrei Petuhov. Interesant este faptul că în semifinală tot cu pugilist al gazdelor va lupta – Evgheni Hitrov.

Din cauza numărului mic de participanți, în categoria de 91 de kilograme, o singură victorie l-a teleportat pe moldoveanul Victor Ialâmov în semifinale. El a trecut de Oleksandr Mișin, iar în penultima etapă se va duela cu Arsen Azizov, ambii din Ucraina. Prezența în faza semifinalelor asigură medalii de bronz pentru Carapcevschi și Ialâmov.

Memorialul Mykola Manger de la Herson se va încheia la 30 martie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE