Deputatul BCS Vladimir Odnostalco a anunțat, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului de astăzi, că, „în lipsa unei colaborări normale” cu guvernul și majoritatea parlamentară, fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor înaintează o moțiune simplă de cenzură asupra politicilor Ministerului Sănătății și cere demisia actualului ministru al sănătății, Ala Nemerenco.

Informațiile despre moțiunea depusă au fost prezentate de deputații BCS Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia în cadrul unui briefing de presă, și nu de la tribuna Parlamentului, așa cum prevede regulamentul, deoarece președintele legislativului, Igor Grosu, a refuzat să ofere opoziției șansa de a le expune de la tribuna centrală.

În cadrul briefingului, deputații BCS au argumentat că moțiunea de cenzură este justificată de „gestionarea defectuoasă a politicilor naționale din domeniu și incapacitatea ministerului Sănătății de a exercita un control eficient asupra sectoarelor aflate în competența sa”.

Deputații au amintit că, la ședința precedentă a Parlamentului, fracțiunea a invitat-o pe ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, „pentru a discuta, în cadrul comisiei de profil și în plen, despre cazurile șocante din sistemul medical, la care nimeni dintre responsabili nu a oferit vreun răspuns. Este vorba despre decese ale cetățenilor cauzate de un management defectuos în sistemul de sănătate.”

Vladimir Odnostalco a subliniat că nu medicii sunt vinovați de aceste probleme, ci lipsa unor reglementări clare din partea ministerului. Decesele femeilor însărcinate și ale nou-născuților ridică semne de întrebare cu privire la dotarea sistemului medical cu personal calificat, echipamente adecvate, precum și protocoale și instrucțiuni adaptate nevoilor pacienților.

„Din păcate, conducerea ministerului are tendința de a da vina pe toată lumea pe Facebook – pe medici, pe pacienți, pe rudele pacienților care au îndrăznit să vorbească despre aceste probleme. Între timp, ministrul se plimbă în străinătate, în loc să facă ceea ce ar trebui să facă – să asigure buna funcționare a sistemului de sănătate”, a declarat deputatul.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE