Un bărbat în vârstă de 38 ani, din capitală, a fost reţinut pe urme fierbinţi după ce a pătruns într-un automobil, de unde a sustras o staţie radio şi alte bunuri materiale. Cazul a avut loc la 29 ianuarie, pe strada Ciocârliei, din sectorul Botanica, unde era parcat automobilul.
Bărbatul a fost escortat la comisariat pentru audieri. Poliţiştii au constatat că el ar fi pătruns prin selectare de chei, în patru automobile de unde fura tot ce putea, ca ulterior să le vândă la preţuri simbolice.
Suspectul a fost anterior judecat pentru furturi şi răpiri de automobile, ispăşindu-şi pedeapsa în locurile de detenţie timp de 10 ani, pe atunci fiind recunoscut ca o autoritate criminală în afacerile ilegale cu droguri.
Potrivit lui, portierile automobilelor le deschidea foarte uşor cu ajutorul unor scule confecţionate artizanal, deoarece anterior se specializase în deschiderea lacătelor, în special ale safeurilor.
În prezent, în privinţa lui poliţia desfăşoară acţiuni de urmărire penală pentru furt. Dacă va fi recunoscut vinovat de aceste furturi, el riscă o amendă de la 6000 până la 20 000 lei sau închisoare de până la patru ani.