Senatorul român Viorel Badea, vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă din Senat, consideră că românii din Republica Moldova ar trebui să fie reprezentanţi de cel puţin cinci parlamentari, din cauza numărului mare de români peste Prut.
În Republica Moldova trăiesc circa 500.000 de români. De unul singur la aşa un număr mare nu poţi face mare lucru, deoarece fizic este imposibil, a declarat joi, 15 aprilie, pentru Agerpres, Viorel Badea, care a întreprins o vizită la Chişinău, unde a primit cetăţeni în audienţă în biroul său parlamentar.
Badea a spus că în prima lună de activitate, la biroul său parlamentar au ajuns circa 500 de moţiuni, iar aproximativ 100 de persoane s-au înscris în audienţă. ”Am reuşit să primesc doar 25 dintre ei. Pentru mai mulţi fizic nu reuşesc”, a declarat Badea.
Senatorul român a menţionat că problemele cu care vin oamenii sunt diferite - începând de la procedura de obţinere a vizei la dosarele privind cetăţenia sau unele inadvertenţe în legislaţia română. Majoritatea covârşitoare a petiţionarilor sunt cetăţeni moldoveni, potrivit senatorului.
În altă ordine de idei, el a vorbit despre soarta veteranilor din Armata Română, care au luptat în cel de-al doilea război mondial şi care nu au practic nici un drept în Republica Moldova, spre deosebire de veteranii din armata sovietică, ce se bucură de diferite facilităţi. ”Aceşti veterani nu au primit nici măcar o distincţie până acum. Trebuie să le dăm ceea ce li se cuvine şi să-i preţuim aşa cum se cuvine”, a declarat Viorel Badea.
El a mai anunţat că în curând PDL va deschide circa 30 de filiale în Republica Moldova.
Senatorul Viorel Badea şi-a inaugurat biroul de parlamentar la 15 martie curent, acesta fiind primul birou al unui parlamentar român în Republica Moldova.