Răbdarea fermierilor din raioanele Cahul şi Cantemir, din sudul ţării, a ajuns la limită. Aceştia anunţă că vor ieşi luni şi marţi, în data de 16 şi 17 septembrie la proteste. Potrivit agricultorilor, este vorba despre circa o sută de tractoare care se vor deplasa pe traseele naţionale Chişinău-Cahul şi Cahul-Giurgiuleşti.
Între timp, Guvernul a adoptat Regulamentul de repartizare a celor 100 de milIoane de lei pentru fermierii din sudul ţării, afectaţi de secetă. Aceştia, însă, susţin că sprijinul este nesemnificativ în raport cu pagubele suferite. Totodată Executicvul a aprobat astăzi și o lege care îi va scuti pe fermieri de executarea forțată a plăților către bănci. Astfel, fermierii vor putea evita executarea silită de către bănci a plăților pentru împrumuturile și dobânzile nerambursate în termen. Despre asta a anunțat vicepremierul Vladimir Bolea, după ședința de miercuri a Guvernului, în care a fost aprobat un proiect de lege care prevede amânarea cu șase luni a plăților forțate pentru agricultorii afectați de secetă
Documentul se aplică pentru producătorii care au credite și bunuri în leasing pentru activități agricole în baza unor contracte încheiate în perioada 1 septembrie 2023 - 1 septembrie 2024. De asemenea, ei trebuie să demonstreze că seceta, arșița sau alte calamități naturale le-au afectat producția în proporție de cel puțin 60 la sută, iar suprafața afectată este de cel puțin 50 la sută. Gradul de afectare a culturilor agricole se probează prin actul de constatare întocmit la ordinul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare și ministrului Afacerilor Interne.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, fermierii îi vor informa pe creditori despre pierderile pe care le-au suportat din cauza secetei și arșiței. Informarea va avea loc în scris, cu anexarea listei tuturor creditorilor vizați de lege și a datoriilor către fiecare din aceștia, precum și a actelor doveditoare a prejudiciilor provocate de condițiile meteo.
Proiectul urmează a fi votat în două lecturi în ședința de vineri a Parlamentului, a anunțat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea.
Pe de altă parte, agricultori sunt sceptici privind implementarea acetei legi și spun că au citit textul proiectului de lege dor că el nu a fost consultat cu fermierii
„ Conceptual este un fel de moratoriu scurt de achitare a datoriilor producătorilor agricoli, afectați de secetă, despre care domnul ministru încă nu demult vorbea că nu este posibil așa ceva. Însă documentul respectiv nu a fost deloc discutat cu reprezentanții agricultorilor, este unu discriminatoriu față de majoritatea fermierilor afectați de secetă și conține multe lacune, despre care nu e cazul să scriu detaliat aici. Sincer, așa haos, inconsecvență , lipsa de viziuni și atăta demagogie demult nu am văzut în cadrul ministerului agriculturii”, a scris Alexandr Slusari