O grupare specializată în organizarea migraţiunii ilegale a moldovenilor în Federația Rusă a fost prinsă de către organele de drept de la Chișinău, anunță Politik.md.
Conform datelor preliminare, suspecții activau conform unei scheme bine determinate, aceștia organizau transportarea ilegală a migranților, contra sume cuprinse între 1.300 – 1.500 de euro de persoană, iar contra sumei de 300 - 500 de euro organizau aplicarea ştampilelor de ieşire şi intrare pe teritoriul Federației Ruse în paşapoartele cetăţenilor moldoveni în lipsa acestora, pentru a ascunde depăşirea termenului de şedere pe teritoriul acestui stat.
Unul dintre suspecți, împreună cu un însoţitor de tren şi alţi complici din Belarus şi Federaţia Rusă, recrutau persoane (migranţi) din Republica Moldova, care anterior s-au aflat la muncă în Rusia, iar pentru încălcarea regimului de şedere sau comiterea altor ilegalităţi, de către Serviciul de Migraţie le-a fost aplicată interdicţia de a intra pe teritoriul acestui stat.
Ca urmare a acţiunilor întreprinse, recent, au fost identificaţi doi bărbaţi moldoveni, cărora suspecţii le organizau plecarea în Federația Rusă cu trenul de pe ruta Chişinău –Moscova. Astfel, în urma unor descinderi, organizate în timpul deplasării cu trenul de pe ruta sus menționată, în flagrant, a fost reţinut însoţitorul de vagon, în momentul primirii unei sume de bani pentru transportarea persoanelor, care urmau să ajungă ilegal în Federația Rusă.
În urma percheziţiilor corporale, acesta mai avea încă 7 paşapoarte ale cetăţenilor Republicii Moldova în care erau aplicate mai multe ştampile de ieşire-intrare pe teritoriul Federației Ruse fără a traversa frontiera R.Moldova. În acest sens a fost inițiată o cauză penală în baza organizării migraţiei ilegale, comise de către un grup criminal organizat. Conform legislației, suspecții riscă închisoare de la 5 la 7 ani.