Un singur candidat a fost admis la proba interviului pentru funcția de șef la Metalferos. Este vorba de Petru Bondari, actualul director general interimar al întreprinderii. Anunțul a fost făcut de Agenția Proprietății Publice.

Potrivit APP, la concurs au fost depuse trei dosare, dintre care unul a fost exclus pe motiv de neîndeplinire a cerințelor (dosar incomplet),iar un alt dosar nu a acumulat punctajul minim necesar de 7 puncte. Astfel, la etapa interviului fiind admis un singur participant, dosarul căruia a acumulat punctajul minim necesar.

"Ca urmare a deciziei Comisiei de selectare (extras din procesul-verbal nr. 3 din 24 septembrie 2024 atașat),candidatul cu Dosarul nr. 1, domnul Petru Bondari va participa la următoarea etapă a concursului – interviul. Informațiile referitoare la desfășurarea interviului, inclusiv data, ora și locul, vor fi publicate ulterior pe paginile oficiale ale Agenții Proprietății Publice și S.A. „Metalferos", menționează APP.

În 2023, compania SA Metalferos, la care statul deține 78,28% din capital, a înregistrat cel mai prost rezultat din ultimii 15 ani. Astfel, anul trecut, întreprinderea a înregistrat o cifră de afaceri de doar 139,87 milioane de lei – cu circa 35,5% mai puțin, decât în 2022.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE