trm.mdDeputaţii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-au reunit la Strasbourg în prima sa sesiune din acest an. Pe agenda de lucru se află şi raportul Comitetului pentru monitorizarea alegerilor din 30 noiembrie, anunţă Politik.md.
Printre subiectele prezentate în raport se menţionează că per general, alegerile s-au desfăşurat în mod liber şi democratic, deşi au fost depistate şi unele nereguli. Printre acestea se numără şi ecluderea unui partid din cursa electorală, cu câteva zile înainte de alegeri, duce la un efect advers din partea alegătorilor.
„Comitetul regretă faptul că, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneţia, a fost menţinut pragul electoral majorat. O reformă electorală trebuie înfăptuită cu mult înainte de alegeri, în baza unui consensus dintre cele mai importante partide politice.
Delegaţia Asambleei îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu înaltul nivel de cheltuieli în campania electorală, dar şi de faptul că oligarhii joacă un rol mare în viaţa politică a ţării, în special în procesul electoral. Acest aspect, este îngrijorător în mod deosebit, pentru o ţară care se confruntă cu probleme sociale şi politice foarte mari”, se menţionează în raportul Comitetului.
O altă îngrijorare a delegaţiei europene pentru observarea alegerilor din R. Moldova ţine de faptul că au fost utilizaţi mulţi bani de peste hotare şi de faptul că încă nu a fost aprobată legea cu privire la transparenţa proprietarilor de instituţii mass-media, care e controlată de varii oameni de afaceri şi oligarhi au persoane cu tangenţe faţă de partidele politice.  
Un paragraf separat este dedicat deschiderii secţiilor de votare peste hotare. Aici, europenii şi-au manifestat îngrijorare ce ţine de numărul ne-proporţional al secţiilor de vot în raport cu numărul de cetăţeni aflaţi peste hotare.
Înainte de şedinţa plenară, vicepreşedintele Parlamentului, Liliana Palihovici a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul. Cei doi oficiali au discutat despre noua Alianţă pentru Moldova Europeană, creată la Chişinău săptămâna trecută.
Joseph Daul a asigurat că Partidul Popular European va oferi tot sprijinul necesar pentru continuarea reformelor demarate de ţara noastră şi şi-a exprimat speranţa că, în cel mai scurt timp, Republica Moldova va avea un nou guvern ce va asigura continuarea parcursului european.
Sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei se desfăşoară în perioada 26-30 ianuarie.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE