S.A. „Apă-Canal Chişinău” are nevoie de 429,6 mil. lei anual pentru înlocuirea rețelelor și utilajelor vechi, aste pentru înlocuirea, în fiecare an, a circa 10% din lungimea reţelelor. Potrivit serviciului de presă al instituției, acest lucru trebuie să fie îndeplinit urgent, pentru că durata de exploatare este de 20 de ani, iar vârsta medie a reţelelor de apă este de peste 23 ani, anunță Politik.md.
Potrivit sursei, lucrările de reparație ar costa 429,6 mil. lei anual, iar sursele proprii de finanţare, provenite din venituri, sunt de doar circa 110 mil. lei an, dar de care întreprinderea nu dispune din cauza că circa 50 mil. lei nu sunt încasate şi sunt acumulate ca creanţe inexigibile în relaţie cu gestionarii fondului de locuinţă, pentru diferenţa de contoare, dar şi în relaţie cu S.A. „Termocom”, din cauza nerecunoaşterii de către acesta a unor volume de servicii, pe care în realitate le consumă pentru a asigura oraşul cu apă caldă.
„Respectiv, este ireal ca lucrările investiţionale necesare să fie finanţate fără atragerea unor surse suplimentare. Singurul proiect investiţional de amploare, la care au coparticipat şi autorităţile publice, centrale şi locale, a fost Proiectul de reabilitare a sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare din mun. Chişinău, realizat în anii 1997-2001, finanţat în ce mai mare parte din contul împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. În cadrul acestui proiect a fost valorificată suma de la 40,88 mil. dolari SUA, din care: 22,75 mil. dolari – credit BERD şi 2,92 mil. dolari – grantul BERD, 5,22 mil. dolari – Statul, 1,00 mil. dolari – Primăria mun. Chişinău şi 9 mil. dolari – mijloacele proprii ale S.A. „Apă-Canal Chişinău”, se anunță într-un comunicat de presă al instituției.
Potrivit sursei, în baza unui studiu de fezabilitate elaborat de către o companie europeană, finanţat din grantul de 3 mil. euro oferit de UE, se propune o cofinanţare de 10 mil. euro grant şi un credit în condiţii avantajoase. Acest studiu prevede un program de investiţii pe termen lung, pe un orizont de 25 ani, în valoare totală de 280 mil. euro, inclusiv unul de investiţii prioritare, pentru primii 5 ani.
Circa 27,4 mil. euro vor fi destinaţi domeniului apei potabile, iar cea mai mare parte din această sumă, 12,3 mil. lei va fi destinată reabilitării conductelor de apă şi branşamentelor. Suma de 30,7 mil. euro va fi destinată domeniului apelor uzate, din care 26,6 mil. euro – pentru prima etapă de modernizare a Staţiei de epurare a apelor uzate din Chişinău.
Un impact major vor avea lucrările de înlocuire a celor mai uzate tronsoane a reţelelor de apă, care au o vârstă medie de peste 24 ani, fiind construite în proporţie de 48% din oţel şi 31% din fontă. Lungimea totală a reţelelor de apă propusă pentru a fi înlocuite este de 190 km. Staţia de epurare a apelor uzate este un alt obiectiv prioritar, având în vedere că edificiile şi tehnologiile utilizate au fost concepute în baza unor rigori demult depăşite.
Conform datelor oficiale, lungimea reţelelor de apă şi de canalizare din Chișinău este de peste 2864 km, din care 1832 km – de apă şi 1032 km – de canalizare. Costul înlocuirii unui kilometru de reţea variază în dependenţă de diametru şi, în medie, constituie circa 1,5 mil. lei pe kilometru. Pentru reparații, cea mai mare parte a finanţărilor sunt creditele din UE, deoarece sunt mai avantajoasă, fiind cu o dobândă redusă şi pe o perioadă lungă de timp. Pentru rambursarea creditului contractat în 1997 de la BERD, S.A. „Apă-Canal Chişinău” achită anual, până în 2014, câte 1,5 mil. dolari.