În viitorul apropiat, va începe a funcționa un coridor pentru cerealele ucrainene prin teritoriul Republicii Moldova. Precizarea a fost făcută de președintele Ucrainei Vladimir Zelenski în cadrul unei conferințe comune cu omologul său român Klaus Iohannis, susținută pe 10 octombrie, la București.
Trebuie să facem tot posibilul ca Rusia să nu poată transforma zona dunăreană sau a Mării Negre într-o zonă moartă. Am convenit primii trei pași care să ne permită apărarea acestor porturi. Am dezvoltat o logistică bună, va începe să funcționeze, în curând, un coridor de cereale ucrainene prin Moldova. Cooperarea trilaterală cu Moldova și România dă un impuls foarte bun pentru dezvoltarea economică. Acest lucru o importanță mare nu numai pentru Ucraina și România, dar și pentru Europa în întregime”, a spus liderul de la Kiev.
Funcționarea unor coridoare pentru cerealele ucrainenene prin RM urmează să se facă prin anumite puncte de trecere a frontierei coordonate la nivel trilateral. Zelenski a anunțat și deschiderea unei noi linii de cale ferată prin Moldova, care va deveni un nou coridor de transport.
„Împreună ne vom consolida în mod semnificativ regiunea noastră. Aducem deja o contribuție critică la securitatea alimentară globală prin cooperarea în porturile dunărene și în estul Mării Negre. Va veni și mai multă cooperare. Ne extindem coridoarele de transport, vor fi mai multe locuri de muncă și oportunități economice. Astăzi am semnat o declarație comună a președinților care descriu cum vom merge mai departe”, a mai spus Zelenski