Gazele naturale pentru consumatori se vor scumpi cu 16,5%, pentru agenţii economici – cu 17,5%, energia electrică – cu 19-21%, iar cea termică – cu 29,2%.
Potrivit unei decizii adoptate, joi 14 ianuarie de către Agenţia pentru Reglementare în Energetică (ANRE), consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 30 metri cubi vor achita un tarif de circa 3,57 lei faţă de 3,07 lei pentru 1 metru cub de gaze. Consumatorii ce vor utiliza mai mult de 30 metri cubi lunar vor plăti circa 3,99 lei faţă de 3,43 lei pentru metru cub de gaze în prezent. Agenții economici vor fi nevoiți să plătească cu 17,5% mai mult decât până acum, adică 4,19 lei pentru un metru cub.
Prin altă decizie, ANRE a majorat tarifele la energia electrică preţurile la livrată consumatorilor de către RED-uri. Astfel, beneficiarii serviciilor RED Union Fenosa vor achita 1,33 lei pentru kwh, faţă de 1,1 lei în prezent, ai RED Nord şi RED Nord-Vest vor achita un tarif de 1,43 lei /kWh, faţă de tariful de 1,2 lei în prezent.
De asemenea, ANRE a stabilit un tarif de 699 lei pentru o gigacalorie, în creştere cu 29,2% faţă de tariful în vigoare de 542 lei.
Precum a menţionat directorul general al ANRE Victor Parlicov, la efectuarea calculelor acestor tarife au fost luaţi în considerare următorii factori: majorarea preţurilor de procurare a gazelor în primul trimestru al anului curent la nivel de 232,8 dolari pentru o mie metri cub, deprecierea leului faţă de dolar, majorarea preţului de procurare a energiei electrice de la CERS Moldovenească până la 5,83 cenţi pentru 1kWt/h şi alţi factori.
Victor Parlicov a precizat că majorarea tarifelor ar putea continua. Potrivit lui, tarifele vor fi ajustate imediat ce vor fi înregistrate abateri de peste 5% intre tarifele stabilite şi tarifele reale.
Decizia ANRE va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE