Procuratura Anticorupție (PA) a susținut un briefing de presă în legătură cu reținerea lui Vladimir Andronachi în această dimineață.

Șefa PA, Veronica Dragalin, a precizat că Vladimir Andronache a fost reținut de autoritățile moldovenești după ce a fost declarat indezirabil pe teritoriul Ucrainei și a fost expulzat.

Dragalin spune că încă nu deține toate informațiile oficiale, dar „înțelege” că decizia ucrainenilor de a-l expulza pe Andronachi de pe teritoriul statului s-a bazat pe doi factori.

Potrivit ei, unul din motive ar fi apropierea lui Andronachi de fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc. La fel, Dragalin susține că în contextul stării de război, Ucraina are o anumită politică față de persoanele cu o cetățenie străină care intră în țară.

Procurorul din cadrul PA, responsabil de dosarul ,,Frauda Bancară,, Octavian Iachimovschi a evitat să dea un răspuns clar jurnaliștilor la întrebarea dacă: Andronachi „a fost reținut” sau a fost „predat” de autoritățile din Ucraina?

Iachimovschi a precizat doar că vor reveni ulterior cu informații.

Vladimir Andronachi a fost reținut în dimineața zilei de 2 noiembrie, pe sensul de intrare în țară prin punctul de trecere a frontierei „Criva- Mamalîga”. Acesta a fost condus la Procuratura Anticorupție.

Amintim că în privința lui Andronachi există mandat de arest. La sfârșitul lunii aprilie 2022, magistrații au emis mandat de arest pe un termen de 30 de zile pe numele lui Andronachi. Acesta este vizat în dosarul „Metalferos”. Fostul democrat este cercetat penal și în dosarul „frauda bancară”: Vladimir Andronachi, soția acestuia, precum și juristul de încredere al familiei au fost puși oficial sub învinuire.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE