În contextul atentatelor care au avut loc în ultimul timp în Europa, președintele țării Nicolae Timofti a convocat o ședință a structurilor de securitate. După ședință, ministrul Apărării, Anatol Șalaru, a menționat că pentru R. Moldova riscul nu este unul major, dar că totuși există și unel riscuri, care vin din interior.
„Am înţeles că avem şi noi moldoveni care luptă în Siria, dar nu cred că există un risc major în Republica Moldova, deoarece reţeaua Stat Islamic şi-a atins scopul, acela de a crea panică. Dar există şi riscuri care vin din interior, cei care se află deja în R. Moldova”, a afirmat Anatol Şalaru, referindu-se la cetățenii moldoveni islamişti, reveniţi din Siria.
În acest sens, susține ministrul, „Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) trebuie să-şi facă datoria, la fel Ministerul de Interne, iar fiecare cetăţean trebuie să dea dovadă de spirit civic”.
În cadrul ședinței s-a mai discutat despre situaţia din Europa, combaterea terorismului, în contextul atentatelor de la Paris, dar şi despre criza separatistă din Transnistria.
Anterior, doi tineri din R. Moldova au fost reținuți la frontiera cu România, încercând să treacă ilegal linia de frontieră. Aceștia urmau să ajungă în Franța, susțin oamenii legii. Asupra lor au fost găsite obiecte caracteristice cultului islamic. 

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE