AMN va accede în viitorul Parlament cu 12 mandate, a declarat Serafim Urechean, liderul AMN, luni, 27 iulie. Argumentându-și poziția, Urechean spune: ”avem mare încredere în Institutul ”Gallup” din SUA, care a realizat încă trei săptămâni în urmă un sondaj și a garantat că AMN va accede în Parlament cu 12%”.
”Nu avem încredere în persoanele lui Barbăroșie care s-au ocupat pe parcurs cu racolarea deputaților pentru a vota candidatura comuniștilor. De aceea eu cred că această campanie electorală atât de murdară se va sfârși cu un final logic. Bineînțeles că aceste 3 partide de opoziție vor avea posibilitatea să formeze guvernul să aleagă conducerea statului și să dăm o dinamică pozitivă reformelor”, a mai spus Urechean.
Încă o dovadă că AMN va intra în Parlament cu 12 mandate este faptul că la ”întâlnirile cu alegătorii noi vedem o mare susținere din partea cetățenilor. Pot spune chiar că situația e mult mai bună decât până la 5 aprilie și garantat AMN va acumula mai multe mandate ca data trecută”, a declarat liderul AMN.
”Comuniștilor nu le convine ca AMN să accede în Parlament, ei se tem de AMN ca dracul de tămâe și în primul rând tovarășul Voronin, deoarece înțelege că Urechean îl va trage la răspundere, de aceea el face tot posibilul pentru a dezinforma publicul și de a micșora ponderea AMN în viitorul Parlament, a spus Urechean.
Amintim că pe data de 20 iulie, a fost prezentat sondajul "Barometrul de Opinie Publică - iulie 2009", care a lansat ideea că AMN ar putea să nu intre în viitorul parlament.

URMĂREȘTE POLITIK.MD PE